MONOGRAFIA BISERICII “SF. MC. DIMITRIE” BOTOSANI

Pisania veche, aflatã chiar la intrare, mai precis pe latura vesticã a pronaosului si inscriptionatã în piatrã cu litere chirilice, ne spune cã aceastã bisericã s-a zidit în anul 1837, întru cinstea si pomenirea Sf. si Marelui Mucenic Dimitrie si al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, de cãtre Ioan si Maria Mavromati, ajutati de ”Meledniceru” Grigore Raclis, toti din Botosani.

Traditia precizeazã cã pe acest loc a existat o bisericã de lemn. Despre existenta ei ne aminteste zapistul din data de 22 iulie 1791 – un act de proprietate – prin care epitropul si consilierii bisericii de atunci cumpãrau, la un pret mediu, cinci case cu pivnite si o suprafatã de peste 12.000 mp teren pentru Biserica ”Sf. Mc. Dimitrie” din Botosani. Este normal cã tranzactia nu putea fi încheiatã dacã nu exista, cel putin scriptic, biserica în cauzã. Copia xeroxatã a acestui document se afla în Arhiva Parohiei.

Construitã din piatrã si cãrãmidã, cu zidurile de peste 1.80 metri lãtime si 12 metri înãltime , sprijinite pe fundatie de granit, ascunsã la o adâncime de peste 2 metri sub pãmânt, biserica are planul treflat, cu pronaos, naos si altar, toate cele trei compartimente având în partea superioarã arce si bolti. Turnul clopotnitei este înãltat deasupra pronaosului.

La 40 de ani de la zidirea ei, între 1873 – 1874, s-au fãcut consolidãri care au constat în obturarea fisurilor la arce si bolti, cauzate fie de cutremur, fie datoritã asezãrii în timp a fundatiei, cu lemn si tencuialã de epocã.

Lucrãrile au fost finantate de doamna Ecaterina Misoglu, a cãrei piatrã funerarã de mormânt se aflã în curtea bisericii, dimpreunã cu cea a ctitorilor Ioan si Maria Mavromati.

Dupã aceastã datã lãcasul de cult îsi schimbã statutul juridic. Din bisericã parohialã, devine capelã militarã si rãmâne în aceastã stare pânã în anul 1945, mai precis dupã terminarea celui de-al II-lea rãzboi mondial, deci aproape un secol.

De administrarea ei din aceastã perioadã s-a ocupat Garnizoana Botosani, în frunte cu preotii militari care s-au succedat, dintre care cel mai de seamã rãmâne Constantin Peruscã, un slujitor de vocatie si un foarte bun orator.

Dupã anul 1945 usa ei s-a închis pentru câteva decenii. Evidenta scripticã a patrimoniului a tinut-o pe rand parohiile: “Cuvioasa Parascheva”, ”Sf. Gheorghe” si ”Vovidenia” din Botosani.

Aceasta din urmã i-a stabilit si statutul de filie. Începând cu anul 1974 a activat-o si din punct de vedere liturgic dar pentru perioada mai-octombrie, ultima slujba din an oficiindu-se la 26 octombrie de sãrbãtoarea ”Sfântului si Marelui Mucenic Dimitrie”, patronul spiritual al bisericii.

Situatia aceasta s-a mentinut pânã la data de 01.11.1993, când locasul de cult, pânã atunci filie, devine sediul parohiei ”Sfântul Mc. Dimitrie” Botosani, iar în postul de paroh este transferat preotul Volentiru Dumitru de la parohia Orãseni, com. Curtesti, judetul si Protopopiatul Botosani.

Desi dupã anul 1950 a fost înscrisã în Lista Monumentelor Istorice din România, la numãrul 2944, totusi monumentul a fost dat uitãrii.

Fisurile de la bolti si cele douã arce, obturate în 1874, deci cu un secol în urmã, au recidivat, datoritã cutremurelor de pãmânt din anii 1940, 1944, 1977, 1986 si 1990. La acestea s-a adãugat si indiferenta autoritãtilor vechiului regim, care doreau ca aceastã bisericã sã se dãrâme.

Lucrãrile de consolidare au început la initiativa preotului paroh si s-au desfãsurat pe o perioadã de 6 ani, 1996 – 2002.

Costurile s-au ridicat la peste 3 miliarde lei, din care doar 80 de milioane lei a donat statul, diferenta provenind din donatii si sponsorizãri.

De asemenea, tot în aceastã perioadã s-a construit si un frumos complex parohial compus din: capelã mortuarã, salã de praznice, pangar, anexe gospodãresti, locuintã de serviciu pentru preot si familia sa(toate in foto dreapta sus), lumânar(foto stanga) si un nou gard, cu fundatie din beton, soclu si stâlpi din piatrã de râu si panouri din rigle de lemn.

Cât priveste dreptul de proprietate asupra celor 12.000 mp de teren, el a încetat sã mai functioneze dupã anii 1960, când biserica a fost expropriatã, dar prin Legea nr. 18/1991 au fost recuperati doar 6.000 mp. Mentionãm cã terenul nu este de aceeasi calitate cu cel detinut de parohie.

Mai precizãm cã pe fostul teren sunt amplasate urmãtoarele edificii: terenul de joacã pentru copii din cartierul Marchian, blocurile S6 de pe str. Maxim Gorki, S1, S2 si S3 de pe str. Al. Unirii, Grãdinita nr. 14 si un numãr de garaje auto.

În schimb nu mai existã punctul gospodãresc din curtea bisericii, amplasat abuziv prin anii 1980 de cãtre mai marii timpului în mâinile cãrora se aflau frâiele puterii. Acesta a fost dezactivat dupã 1998 în urma unor discutii, uneori tãioase, purtate de preotul paroh cu ”alesii nostri”.

Dacã pentru Bisericã dezactivarea acestui punct gospodãresc a însemnat o reusita si o mare bucurie, pentru majoritatea enoriasilor, însã, a însemnat o mare tristete si o mare nemultumire, fapt ce a generat multe discutii si uneori chiar urã fatã de Bisericã si slujitorii sãi.

Acum viata a intrat în normal si orice om de bunã credintã apreciazã initiativa noastrã de a reda acestei biserici demnitatea pe care o meritã.

Urmeazã pictura din nou, lucrare care va finaliza procesul de restaurare generalã a acestei biserici.

PAROH,

Pr. Dumitru VOLENTIRU